Speranţa

 
Un marş al tăcerii se aude prin noapte
Paşi grei prin zăpadă pătată de moarte
Bătrâni cu bărbi albe, uitate de vreme
Şi nopţi de gheaţă pierdute-ntre stele.
 
Tăcere mare prin munţii de gheaţă
Sihastrii se-nchină la a noastră soartă
Şi vremea se lasă tremurătoare înspre noi
Să fim iarăşi oameni să venim înapoi.
 
Speranţa firavă rămâne-n cutie
Când relele toate spre noi se reped
Speranţa înseamnă numai tărie
Şi viaţa ce se mai poate trăi
Speranţa pentru voi cei care
Mâncaţi pâine neagră şi cerşiţi la colţ
Speranţa pentru cel mare cel tare
Dar şi pentru cel
Ce mai are vreun rost.
 
Zăpadă pătată de sânge de oameni
Dureri nesfârşite pentru cei cu patimi
Şi nopţi pline de lacrimi, de patimi, de jale
Şi nopţi care nu se sfârşesc în cale.