Eugen Rotaru – Singur printre amintiri

Volumul de față, publicat postum cu titlul SINGUR PRINTRE AMINTIRI, este o confesiune a lui Eugen Rotaru despre bunii lui prieteni care au plecat, unul câte unul, și l-au lăsat din ce în ce mai singur. Prietenii lui, oameni de o valoare intelectuală deosebită, îi umpleau diminețile cu vizitele lor neprogramate, când se lansau în discuții interminabile și constructive.

 

Ludovic Spiess, tenor-spinto, cu o carieră internațională remarcabilă, vânător și bucătar amator, Ministru al culturii 1991-1992, Director al Operei Române din București 2001-2005 îi vorbea despre viața soliștilor de operă din lumea întreagă;

Laurențiu Profeta – o personalitate marcantă în viața muzicală românească, pianist și compozitor, era unul dintre cei mai școliți și talentați colaboratori, cu care a scris câteva spectacole muzicale de excepție, ca: Opera pentru copii Povestea micului Pan, spectacolele muzicale Moștenirea lui Cadâr și Păguboșii.

Cu George Bălăiță – scriitor de mare cultură și rafinament, Directorul editurii „Cartea Românească”, Redactor-șef adjunct la revista „Ateneu” purta discuții lungi pe tema literaturii din România și regretau că s-au cunoscut atât de târziu.

Vasile Vasilache jr. – compozitor de mare talent, pianist, maestru/inginer de sunet în Radio a fost colaboratorul său de nădejde, cu care a scris cele mai multe șlagăre, majoritatea interpretate de Mirabela Dauer. Putem spune că erau „Un trio formidabil”. Despărțirea de el a fost o grea lovitură.

Dumitru (Titi) Rucăreanu – actor excepțional de teatru și film, cu o biografie/filmografie deosebită, a interpretat cântece despre viața boemă de altădată (voce și acordeon), unele dintre ele fiind scrise (muzică și text) de Eugen Rotaru.

 

Cartea detaliază si doua plănuite spectacole, nepuse în scenă până în prezent. Unul ar fi fost Nostalgic Tango care se vrea a fi o poveste despre viața boemă a Bucureștilor de altădată, văzută prin ochii unui artist care a trăit acele vremuri. Textele au fost scrise pe muzica unor tangouri celebre, succese internaționale care se cântă și azi în diverse interpretări instrumentale, sau cu vorbe. În spectacol, acompaniamentul se poate realiza pe viu, cu câteva instrumente specifice (vioară, acordeon, chitară etc.), sau poate fi o înregistrare; depinde de regizor și de posibilitățile actorilor. Cel de-al doilea spectacol plănuit de cei doi ar fi fost Cântece aproape ţigănești, în care se vorbea despre oameni trăitori la mahala, unii mai bătuți de soartă, alții cu necazuri sau aspirații, dorințe sau vicii, de etnie rromă sau nu, într-un cuvânt… oameni. Important este că nu sunt criticați, sunt arătați așa cum sunt ei, mai buni sau mai puțin buni; sunt semenii noștri pe care-i acceptăm așa cum sunt, pentru că nu există tipare.

 

Eugen Rotaru a scris mult și frumos; asta pentru că el era un om frumos în întregul lui! Statura lui impunătoare era dublată de o forță interioară deosebită. Talentul lui de a „amesteca vorbele” era recunoscut, iar viteza cu care scria era copleşitoare. Vorbesc la trecut, pentru că acum, când scriu, el este în alt tărâm.

 

Despre cei cinci prieteni ai lui, oameni deosebiți, personalități unicat, autorul ne-a lăsat această carte pe care m-a rugat s-o îngrijesc, s-o completez… astfel încât să poată fi dusă la editură. Publicarea ei este mica mea victorie, gest făcut în amintirea bunului meu prieten de-o viață – inegalabilul scriitor / scenarist / textier / OM = EUGEN ROTARU.

 

             Elvira Iancu