Trupa CRI-GRI, puternic ancorată în “Portul fericirii”

Cu ingenioasa şi sugestiva lui denumire de… toamnă un pic “încruntată”, elegant suprapusă unei existenţe de peste un sfert de veac, grupul CRI-GRI întâmpină voios anotimpul ruginiu al melancoliilor de tot soiul, cu un nou CD, “Portul fericirii”, alcătuit din 12 mici bijuterii muzicale, create de frontman-ul trupei, compozitorul, autorul de versuri, solistul vocal şi chitaristul Ştefan Mardale, un inconfundabil personaj “anti-folk”, rock şi blues, pe scurt, fusion, cu vădite reminiscenţe de progressive. Cele 12 piese au fost născute din sentimente şi experienţe trăite de-a lungul mai multor decenii (cu precădere, în anii optzeci şi nouazeci, dar şi în primii ani 2000), materialul discografic de faţă fiind concretizat, însă, la sfârşit de 2017, cu fizionomia unui anume dans al sufletului, câteodată, intr-un reconfortant ritm de “Vals”, şi nu doar printre diferitele etape ale vieţii, care desăvârşesc “Imaginea ta” de la “Maturizare”. Oricum, ni se dezvăluie, aici, o expresivă lume sonoră, menită să evoce, original şi savuros deopotrivă, tablouri de famile, prieteni şi colegi, dar şi “Coşarul cu Poloboc” sau alţi oameni, aflaţi întâmplător în locul “Ce este de poveste…”. Astfel, fantezia noastră ar putea merge în oricare sens, pornind de la “Darul” oferit in “Ton de Şotron”, insoţit de o apetisantă “Căpsună”, şi ajungând, la final, cu efuziuni de “Fericire”, pe “Covorul zburător”.

 

Dincolo de asemenea scenarii închipuite, se remarcă, pe de o parte, complexitatea şi echilibrul sonor al aranjamentelor timbrale realizate de chitaristul Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu, şi profesionalismul actului interpretariv, susţinut de vocalistul Ştefan Mardale, împreună cu amintitul chitarist Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu şi încă doi instrumentişti, bass-istul Matei Puşcaru şi bateristul Marcel Moldovan, şi pe de altă parte, calitatea inregistrării de studio (RealSoundVision), datorată apreciatului inginer de sunet Victor Pamfilov. Iar legătura atât de specială dintre muzică şi text, mai bine spus, dintre inspiratele linii melodice şi cuvintele strânse în jurul lor, acaparează atenţia imediat, lăsând mereu emoţia să întruchipeze rolul principal, în distributia momentelor dedicate audiţiei acestui viitor album de colecţie, apărut în septembrie 2022, sub sigla Soft Records.
 

                               Mirela Stoenescu

 

 

 

Audio: “Darul” prima piesa de pe albumul Portul fericirii / Cri-Gri.