Casa surdă

 
era o casă care mă urmărea prin oraş
şi eu ziceam nu
înăuntru nu
înăuntru
 
ce aură ai îmi ziceau
taximetriştii de-abia-ncapi
dar eu ştiam că e casa
care-mi vrea capul
 
era o casă transparentă
pierdută-n războiul din trans
nistria n-are nici o
structură îmi spuse arhi
tectul ne
grescu uite
 
o lumină aproape orizontală trece
prin casă şi duce umbrele pe trotuarul
de vis-a-vis sunt spectral şi ruginite
iar noi rămânem pe întuneric
 
o casă care mă urmărea prin oraş
ca un val tăcut
iar eu ziceam nu vreau
nu înăuntru nu vre
au nu în
ăuntru
 
să nu stau în casa de sticlă să tot
sting televizoarele care-ţi pâlpâie
sub pleoape
e un fel de căciulă spuse grădinarul gri
gore de nisa care se pune pe capul
şoimilor să fie dresaţi să zboare stând
în dric la dracu’ nu
vreau nu înăuntru nu
vreau înăuntru
 
nu înăuntrul casei se zidea aerul
pe care apasă oraşul spica
nu înăuntrul casei se închega cărămida
pe care o zboară furtuna solară
când aduci în sânge
eclipsa
 
lumea de la benzinărie se cam
săturase să se tot ferească
de soarele ăsta artificial
orbecăind fără o orbită a lui şi
furând
lumină de la lună
 
dac-ai să te muţi la noi zi
ce administratora i
mobilului singurul i
mpediment va fi
că limba ţi se va face de sticlă
 
să vorbeşti transparent şi niciodată să nu
rosteşti trunchi saturnian nici
odată
 
sau să te porneşti în călătorii repezite
şi să formulezi punând ferestrele-n
dreptul lucrurilor care sunt
de spus
care sunt
de spus
 
şi ca/ sa/ as/ ta/ v/ rea/ să/ mi/ sp/ un/ a/ ce/ va/ vr/ ea/ să/
mi mănânce capul
 
un monitor la care în timp ce te uiţi îţi filmează
de fapt chipul privind în gol
 
o casă cu faţă umană goală
scalpată de pe craniul cuiva
urmărindu-mă să-mi acopere chipul
ca o mască sângerie şi transparent
 
treci în casă
du-te-n traducere
înscrie străinii
omoară oraşul
 
prins ca-n cleşte-ntre o casă care
mă va decapita şi un oraş pe care vreau
să-l ucid
un oraş curgător care-acum începe să-ngheţe
devine-o casă mai mare cu pereţii din străzi
unde eu n-am de gând să intru în nici o încăpere
aşa că alunec prin ziduri sunt piatra de netrebuinţă
care vrea singură să se-azvârle de-aici o
bulă de aer fatal navigând prin săngele
cărămiziu către creierul pulsând să-l ucidă
şi să-l învelesc într-o casă de oase
 
casă de pământ surd
care mă primeşti în tine
printre celelalte şomoiage
de hârtii şi gunoaie fosforescente
 
casă care mă urmăreşti murmurând
nu vreau nu înăuntru nu vreau
nu înăuntru ce-mi spui
pe dinăuntru nu
înăuntru