Celelalte Cuvinte – I – CD


 

ReCuvântare după 30 de ani
Una dintre cele mai interesante și originale apariții pe scena rock românească, în primii ani ’80 (dar nu numai atunci), a fost aceea a formației CELELALTE CUVINTE. Cu un nucleu orădean ranforsat la Timișoara, grupul studențesc se asocia sound-ului bănățean despre care se vorbește de la PHOENIX încoace, în același timp venind cu noutăți stilistice care îl individualizează peste decenii în tot rockul românesc. Încă de la aparent ciudata titulatură, trupa își anunța intențiile: „Cuvintele pe care le rostim ni se par prea puține pentru a exprima ceea ce simțim”. Plăcut deopotrivă de fanii genurilor progressive și hard & heavy, grupul părea să experimenteze cu fiecare nouă piesă, păstrând doar regula unei melodicități aparte…

…Și stilul: măsurile / ritmurile complexe, exacerbate de chitare în furtuni electrice tunând și fulgerând, pălind brusc în atmosfere eterate, cvasiacustice, în care textele își respiră în voie metaforele. Cu blockflöte, vioară ori celestă adăugate instrumentarului clasicizat de rock (mai puțin orga / sintetizatorul), fiecare melodie are povestea ei unică, în care ești purtat prin tablouri multicolore, sugestive, dintr-un ev medieval în secolul vitezei… dincolo de cuvinte! Recognoscibili de la primele acorduri ale cântecului, muzicienii reușesc să nu se autoplagieze și să surprindă mereu. Abili instrumentiști, fiecare dintre membri este depășit doar de nivelul rezultatului colectiv.

În ciuda instrumentelor manufacturate și a condițiilor de înregistrare totuși modeste de la Radio Cluj, „Iarbă prin păr” devine un adevărat hit al rockului românesc; împreună cu celelalte trei piese din aceeași sesiune de înregistrări, cu aportul regretatului Florian Pittiș, materialul este editat, în 1984, pe o jumătate de disc, de Electrecord („Formații Rock 10” – bonus pe prezentul CD) și deschide calea primului album discografic, tras în studiourile casei de discuri bucureștene după doi ani. O muzică proaspătă minții și urechii, la 30 de ani de la publicare. După 1989, colaborarea cu „Moțu” a continuat, a apărut și doritul claviaturist (Tiberiu Pop), dar și instrumentele profesioniste; grupul a pierdut un chitarist, a lansat discuri numai când a avut ceva nou de spus. După peste 35 de ani de la debut, fanii de ieri și de azi descoperă cuvinte nespuse în sentimentele iscate… dar nu acesta e sensul muzicii?

Un disc de colecție care restituie „in integrum” conceptul: coperta originală cenzurată (fundația încă vizibilă a civilizației postmoderne?), singura fotografie din perioada înregistrării albumului, coperta oficială a ediției princeps. Totul prin voința editorului Soft Records, pe care îl felicit cu speranța că va uita timpul ce-a trecut și va continua cu o nouă reeditare, în spiritul celui de al doilea hit: „Un sfârșit e un început”!
Doru „Rocker” Ionescu

 


Re-Speech after 30 years
One of the most interesting and original appearances on the Romanian rock scene in the early 80s (but not only then), was that the band Celelalte Cuvinte (Other Words). Since the seemingly odd title, the band announced its intentions: “The words that we speak seem too few to express what we feel“. Liked by the fans of hard & heavy / progressive genres, the group seem to experiment with every new piece, keeping only the rule of a particular melodiousness.

… And the style: metrics / complex rhythms, exacerbated by guitars and blazing electrical storms, suddenly turn pale ethereal atmospheres, cvasiacoustics, with text that breathe freely their metaphors. With blockflöte, violin instruments or celesta, each song has its unique story, you are worn by colorful paintings, evocative of a medieval century in a speed century beyond words … Recognizable from the first chords of the song, the musicians succeed always surprising. Skilled instrumentalists, each member is surpassed only by the collective outcome.

A disc for collection that recover “in integrum” the original concept: the original censored cover, the only photo remainder of the period in which it was recorded the album, the official cover of the first edition. I congratulate the editor of Soft Records with the hope that it will continue with a new reissue in the spirit of the second hit: “Un sfârșit e un început / An end is a beginning“.
Doru „Rocker” Ionescu

 


 

Pagina tehnică / Technical Data

1CD Digipack 6p • Soft Records • Serie: Limited Edition • Nr catalog: SFTR-044-2 • Cod preț: DLE • Barcode: 4075303104423 • An: 2017


 
  • Celelalte Cuvinte: Călin Pop - chitară, blockflöte, voce; Marcel Breazu  - chitară bas, celestă, voce; Ovidiu Roșu - sunet, voce; Radu Manafu - chitară, vioară, voce; Leontin Iovan - tobe, percuție.
  • Muzica: Călin Pop (1, 4-8, 10), Leontin Iovan (2, 9), Marcel Breazu (3, 11).
  • Texte: Călin Pop (4, 6, 8, 9), Marcel Breazu (2, 3, 7, 11), George Topârceanu (1), Barbu Paris Mumuleanu (10), Elena Farago  (5) - Era o fântână - recită Florian Pittiş.
  • Coperta 1 & 2 (interior) - Alexandru Andrieș, Grafica - Ovidiu Panighianţ.
  • Maestru de sunet - Theodor Negrescu, Postprocesare - Emil Mihai.
  • Remasterizare 2017 - Gabriel Isac / Isac Studio Brașov.
  • In memoriam Cornel Aldescu (7).
  • Piesele (1-11) licenţă Electrecord.
  • RNF 16543 / 06.02.2017 / 186849,  UCMR-ADA autorizaţie R17AF264501006/26.01.17
 

Recenzii / Reviews - Links

Cumpără albumul online prin MyCD

Piese / Tracks

1. Scrisori iubite / Beloved letters 1:48    
2. Un sfârșit e un început / An end is a beginning 5:14    
3. Dacă vrei / If you'd like 3:57    
4. La ceas târziu / Late hour 7:14    
5. În zori de zi / At dawn 1:05    
6. Fântâna suspinelor / The well of sighs 9:36    
7. Despărțire / Parting 4:29    
8. Despre suferințe de iarnă / About winter hardships 5:13    
9. Iarbă prin păr / Grass through hair 4:07    
10. Caracteruri / Characters 5:11    
11. O să am / I will have 3:42