Panighianţ, Ovidiu

Născut pe 15 decembrie 1961, într-o familie de intelectuali cu rădăcini armene şi profund iubitoare de cultură, Ovidiu Panighianţ s-a simţit puternic atras, încă din adolescenţă, de diverse forme de exprimare estetică, precum sculptura, pictura şi desenul, motiv pentru care s-a hotarat sa urmeze Academia de Arte “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (actualmente, UNARTE). Astfel, a absolvit Facultatea de Arte Plastice-Sectia Grafica, în 1997, ca discipol al unor hărăziţi profesori, aşa cum sunt consideraţi renumiţii graficieni Dan Ion Erceanu şi Mircia Dumitrescu, Ovidiu Panighianţ obţinând, în perioada studiilor universitare, şi o prestigioasă bursă “Tempus” la Bath, în Marea Britanie. Din 1997 până în 1999, a ocupat un post de ilustrator şi grafician la Biblioteca Nationala a Romaniei, apoi, din 2000, a început o colaborare permanentă, ca Art Director & Design şi realizator de originale imagini grafice pe coperte de CD, cu unul dintre cele mai importante label-uri în materie de producţie muzicală din România, Soft Records, o Casa de discuri aflată, pe atunci, la început de drum, dar şi cu revista “Musical Report” din acea vreme, care promova rock-ul, blues-ul şi jazz-ul de calitate, acordand importanţă şi fenomenului art-folk sau genurilor clasice şi world-music. La scurt timp, Ovidiu Panighianţ a devenit şi Graphic Designer sau Art-Director al unor publicaţii de referinţă în primul deceniu al anilor 2000, precum revistele “Plai cu boi” şi “Aspirina saracului” (conduse de scriitorul Mircea Dinescu), iar din 2009 face parte din echipa de autori a celui mai accesat website de umor din România, www.timesnewroman.ro, cu propriu-i spatiu de caricaturi, mereu savuroase şi pline de inventivitate, ce se regăsesc în Rubrica lui Ovi”.

     Referitor la expoziţiile personale şi de grup, ale pictorului şi graficianului Ovidiu Panighianţ, sirul lor a pornit convingător chiar din perioada studenţiei, la “Academy Gallery Art” (“Lazarea ’93”) şi a continuat la „Artexpo-Municpal Show” şi la „Galla Gallery” din Bucureşti în 1996, la Galeriile “Eforie” din Bucuresti în 1997, la Galeria Uniunii Artistilor Plastici din Târgu Mureş în 2000 şi 2002, la Galeriile “Orizont” din Bucureşti şi „Cupola Gallery” din Iaşi, de asemenea, în 2002 si, tot în 2002, la „Gallery Apollo” din Veneţia, apoi, în 2016, la Muzeul Naţional Cotroceni din Bucureşti şi la Galeria de Arta a Palatului Naţiunilor din Geneva, în reconfortanta alternanţă cu diverse Tabere de Creaţie, precum „Interetnica de Artă Contemporană” de la Aiud, în 2016. Iar printre expoziţiile individuale de referinţă, semnate Ovidiu Panighianţ, se numără şi cele din 2017, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, la Galeria Uniunii Artiştilor Plastici din Alba Iulia şi la „Atelier Art C 14” din Bistriţa, pe lângă alte câteva expuneri din colecţii private de peste hotare, în Franta, Germania, Elveţia, Marea Britanie, Norvegia, Canada şi S.U.A.

Dacă vorbim însă despre opera propriu-zisa a pictorului Ovidiu Panighianţ, vorbim despre supremaţia culorii, dar şi despre vitalitatea imaginii, legi nescrise ale contrastelor, rafinament şi erotism, despre senzualitatea personajelor şi un anume dinamism al interacţiunii dintre ele, amintind, aici, măcar cateva titluri ale fascinantelor sale tablori, unele, de dimensiuni impresionante şi toate, fără excepţie, de o surprinzătoare sugestivitate şi forta de expresie, cu un discret balans afetiv-cerebral, vădit înclinat către emotie: „My Angel”, ”Royal Gift”, „Revolution”, „Puzzle”, „Madona”, „The Mermaid”, „Brazil”, „Alice Maturity”, „Pleasure”, „Danae”, „The Tree”, „L’ Accordeoniste”, „The Night”, „Midnight Prayer”, „Good Morning”, „Extinsion from Paradise”, „Laguna”, „Mother of Angels”, „Winter”, „Secret”, „Prometeu”, „Parallel Reality”, „Epiphany”, „Mom, Are You”, „The Beach”, „The Bedroom”, „Flight Lesson”, „Take Five”, „The General” , „Pygmalion” etc.

Inconfundabile ca atitudine estetică sunt şi concepţiile grafice ale artistului Ovidiu Panighianţ, atât pe diverse afişe satirice, pentru care a fost uneori premiat (asa cum s-a întâmplat, de exemplu, în 2017, la Festivalul International de Teatru de Tineret „Apollo” de la Alba Iulia), cât şi pe CD- urile mai multor albume produse de Casa de discuri Soft Records. Şi chiar am putea grupa într-un fel de „Best of… Ovidiu Panighianţ / Soft Records”, acele valoroase concretizari muzicale, în captivante coperte, precum Eugen Mihaescu Guitaromania, Part Two”, Florian „Moşu” Lungu „Sonoportret”, JUNETRIP – „Aimna”, Marcian Petrescu & TRENUL DE NOAPTEDescântece de Blues”, „Zavaidoc & Jean Moscopol”, Maria Raducanu / Mircea Tiberian – „Rosa das Rosas”, TAGMA – „Omul fără faţă, Marius Vernescu – „Jazz for Friends”, „Premiile Jazz-ului romanesc- 2010”, Teodora Enache „Live with Ion Baciu Jr.”, Vlaicu Golcea – „Qualia – Ambiental Dub”, ILL ONE – „Living with Samples”, Fanfara de la Chetriş – „The Last Fanfare” şi „Sârba de la Chetris”, ŢAPINARIISunt fericit”, „Idei preconcepute”, „Utopia” şi „2010 ani de folk alternativ”, CANNABIS – „Cannabis Lights”, Constantin Danu Canzonetta”, KUMM – „Moonsweat March” şi compilaţia „Sapte seri”, cărora graficianul Ovidiu Panighianţ le-a reflectat original mesajul. Iar pe coperta CD-ului de colectie „Reflux”- EXPERIMENTAL Q2, se regăseşte o foarte inspirată pictură din creaţia artistului Ovidiu Panighianţ, purtând titlul „Avatar”.

 

       Mirela Stoenescu

(Radio Romania International)

 



ALBUME:

  1. Maculator - Schițele lui OVI (2019)