Maculator – Schițele lui OVI

Maculatorul

 

De câte ori, mulți dintre noi, nefiind atenți la ore, nu am folosit paginile din spatele maculatorului în „scopuri artistice”? Introvertit din fire, îmi așterneam tăcerea în foile pe care ulterior eram nevoit să le rup, astfel încât caietul de studiu se subția în proporție de 70%. Era o forma de-a evada, desenând tot ceea ce îmi trecea prin cap, numai să treacă ora. Nu vreau să zic ce-mi trecea prin cap, mai ales dacă era o tovarășă profesoară cu sex-appeal – eu așa am apucat, cu tovarășa.

 

Maculatorul continua și în vacanțe, când dădeam drumul celor mai abominabile fantezii, în special erotice, binențeles. Nu eram mulțumit cu o reprezentare primitivă a nudului. Nu aveam nici bani și nici relații pentru a achiziționa Playboy și mai ales nu puteam avea pretenții de la ai mei să-mi cumpere așa ceva, chiar dacă argumentul ar fi fost că interviurile din revistă erau interesante. Așa că și Playboy-ul trebuia să-l fac tot eu, cu mâna mea, mai puțin interviurile. Ca o concluzie, erotismul m-a făcut să mă apropii de artă. Viața s-a răzbunat din plin însă și după ce-am intrat în facul tate, timp de aproape 6 ani, am avut numai nuduri de desenat de mi-au ieșit pe nas. Totuși, în perioada adolescenței, norocul meu a fost că taică-meu, văzând că am pasiunea pentru desen, îmi cumpăra albume de pictură. Erau bune și nudurile alea renascentiste sau baroce, ce aveau? erau și ele oameni la urma, urmei. Ceea ce mi se părea interesant în aceste albume erau schițele, pentru că de acolo de fapt puteam învăța să desenez și nu numai, dar de multe ori forma finală mi se părea banală în comparație cu schițele. Fiind în plin comunism, ce puteai să faci altceva, decât să visezi? Cea mai mare plăcere a mea era sâmbătă seara, când ascultam muzică la posturi de radio străine și desenam până târziu în noapte (duminica fiind singura zi liberă). Din cauza bruiajului, semnalul venea în valuri, provocându-te pe tine, ascultătorul, să completezi în minte părțile care dispăreau. Practic, era un Maculator auditiv, produs de calitate pe un suport ordinar. Atmosfera dată de sinusoidala undelor radio care făcea trecerea de la gri la culori puternice, combinată cu foaia de hârtie, acest haos alb, căruia trebuia să-i dau un sens, mă făcea să mă simt special, ca unul care vede singur un OZN.

 

Stau de multe ori să mă gândesc dacă nu cumva această lume nu este altceva decât „Maculatorul lui Dumnezeu”, așa cum e ea, bună sau rea, e interesantă. S-ar putea când ne va trece pe curat să ni se pară mai frumoasă dar insipidă (poate că de aici și ideea de Iad). Imaginați-vă că Dumnezeu e un desenator, care face schițe pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare perioadă a vieții. Vă închipuiți cât îi este de greu să deseneze atâtea ipostaze prin care trecem, de la puritatea copilăriei pâna la expesivitatea bătrâneții? Alteori, mă amuz imaginându-mi-l pe Dumnezeu după ce a creat lumea, făcând întocmai ca la o expoziție – prezentând-o publicului. Cum Adam, uitându-se la opera Sa, i-ar fi zis: „E, păi așa puteam să fac și eu!”, în timp ce Eva doar ar fi intrebat ce reprezintă; iar șarpele, dându-se atotștiutor, le-ar fi explicat celor doi cum stă treaba. Poate că acesta este, de fapt, păcatul originar.

 

Revenind la Maculator, pot spune că numai în el găsești acele desene făcute cu sinceritate, cu acea dezinvoltură instinctuală, care prin multitudinea și diversitatea liniilor redau emoția și expresivitatea, calități pe care ar trebui să le găsești într-o lucrare plastică. Acesta este motivul real pentru am alcătuit lucrarea de față, conștient fiind că multe dintre schițele realizate în el vor rămâne doar la stadiu de proiect, pentru că e foarte greu să repeți un desen cu aceeași energie în absența unei stări pierdute în alte vise.

 

             Ovidiu Panighianț


 

 

Pagina tehnică / Technical Data

• Editura Softplus • Nr catalog: ISBN 978-606-94652-3-3 • Cod preț: • Barcode: • An: 2019


  • Această carte a fost tipărită cu sprijinul Uniunii Armenilor din România
  • Redactor: Laurențiu Alexandru Popescu
  • Coperta 1 și tehnoredactare: Laurențiu Alexandru Popescu


Recenzii / Reviews - Links

Nudurile lui Ovidiu sunt mai mult un pretext pentru divagații de tot felul. Unele sunt onirice, altele coșmarești, nimic din ceea ce ține de uman și umanitate nu lipsește din aceste compoziții care, oricât ar părea de stranii, sunt subordonate unor idei. Nimic nu e întâmplător în grafica și compozițiile plastice ale lui Ovidiu Panighianț, omul mai și gândește, nu doar visează, desenează și pictează la liber.
                 Bedros Horasangian - scriitor
 
Formatul inedit ales pentru acest volum de prezentare al seriei este cel al caietului maculator, din care metaforic sau nu au fost desprinse de la bun început aceste lucrări de artă. Când răsfoiți acest „Maculator” vă puteți imagina că Ovidiu îi adaugă zilnic noi și noi pagini.
                 Cosmin Năsui - curator, critic de artă
 
Nudurile sunt „schițate” într-o lume voit bidimensional-goală, pentru a sublinia pierderea realității interioare și exterioare, ca în celebrul tablou Femei pe plajă de Picasso. Mesajul e similar: robotizarea și golirea de „conținut” a omului modern, cu o ornamentare geometric-(deformat)antropomorfă, ca o prezentare „voodoo” cu simbolică creștină.
                 Eugen Cojocaru - scriitor, curator, critic de artă
 
Maculatorul nu este numai un instrument simplu aflat la îndemâna artistului, ci este un instrument al destinului în sine, care pune la dispoziția minții un spațiu bidimensional de reprezentare a ideii și a cuvintelor nespuse. Maculatorul devine expresia unui univers personal, al unei lumi care de multe ori poate fi fascinantă, dar și înfricoșătoare. O lume care îl ține pe artist captiv, iar artistul se învăluie cu imaterialul ideilor din această lume.
                 Iakob Attila - curator, critic de artă
 
Nu există timp şi nici chiar spațiu, nici durere inutilă, nici întristare nepedepsită, şi nici suspin de plictiseală în acest Rai de hârtie, Schițele lui Ovi sunt, de fapt, capodoperele sincerității şi ale tumultului unui artist al comunicării.
                 Marius Tița - colecţionar, curator, critic de artă
 
Eu cred că n-ar trebui să-l căutăm în maculatoarele noastre pe Dumnezeu. Ăla detonează supernove, împinge plăci tectonice, treburi serioase. Aici e doar acelaşi drac mărunt care împistrea pereții pe la Lascaux şi Çatal Hüyük, şi care acum se foieşte sub chelia lui Panighianț.
                 Sergiu Vasile - Times New Roman & Utopia Balcanica
 
Vă rog, când vă întâlniți cu bunul meu prieten Ovidiu Panighianț, să îl intrebați din partea mea: „Ovi, cine e Cetățeanul?”.
                 Eduard Narcis Antonian - istoric