V/A – Bucureştii de altădată
Perioada interbelică a fost un moment de însufleţire a poporului român. Bucureştiul era numit, pe drept cuvânt, Micul Paris. Oamenii se îmbrăcau frumos şi plecau la plimbare “la şosea”, sau frecventau restaurantele la modă, unde cunoscuţi cântăreţi ai vremii susţineau programe muzicale cu melodii frumoase scrise de compozitori profesionişti, iar textele erau romantice, pline de parfum şi poezie. Publicul îşi adora artiştii, adevărate vedete la acea vreme. Amintirile sunt bogăţia sufletului. Ne-au rămas, din acea vreme, fotografii, mărturii ale unor oameni despre viaţa de noapte de atunci, discuri de ebonită cu înregistrări ale unor cântece care au rezistat în timp, poveşti uimitoare despre iubiri şi despărţiri, toate spuse frumos, cu har, dar mai ales cântate cu talent şi dăruire.
 
Cu migală şi interes, am scotocit prin târgurile de obiecte vechi, am adunat alte discuri, cu alte melodii ale aceloraşi cântăreţi care erau adoraţii publicului de odinioară. Jean Moscopol, Cristian Vasile şi Zavaidoc, au fost vedetele vremii, dar să nu-i uităm pe Gion, Titi Botez, Dorel Livianu, Petre Alexandru, Mia Braia, Ion Luican. E drept, mai erau şi alti cântăreţi în acea vreme, cum ar fi Elena Zamora, Viorica Vrioni, Alfred Pagoni, Maria Moreanu. Din păcate au avut puţine înregistrări pe discuri de ebonită iar faima lor a cam pălit. Rareori mai găsim câte un disc pe care aceştia au înregistrat cântece, uneori din repertoriul propriu, alteori recurgând la reluări ale unor melodii deja impuse de “greii” vremii.
O mică parte din această comoară, lăsată nouă, cu generozitate de către aceşti artişti, care-au fost adulaţi, admiraţi, aplaudaţi, pentru că românii şi-a iubit artiştii, am restaurat-o digital, utilizând tehnici din zilele noastre, într-o colecţie care se întinde pe 6 CD-uri. Melodiile alese sunt cântece de neuitat şi conţin în ele parfumul unor vremuri cu care ne mândrim şi astăzi: “Bucureştii de altădată”.
ALBUME:
-
Cântece din Bucureştii de altădată - vol.1 - CD
(2012)
-
Cântece din Bucureştii de altădată - vol.3 - CD
(2018)
-
Cântece din Bucureştii de altădată - vol.4 - CD
(2018)
-
Cântece din Bucureştii de altădată - vol.5 - CD
(2012)
-
Cântece din Bucureştii de altădată – vol.2 - CD
(2018)
-
Cântece din Bucureştii de altădată - vol.6 - CD
(2015)