Andrei, Petrică


Venit pe lume la 18 februarie 1975, în oraşul Piteşti, ca fiu al unei familii în care muzica se află „la ea acasă”, Petrică Andrei a urmat Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din localitatea natală, apoi Universitatea Naţională de Muzică din capitală, unde a optat pentru secţia „Compoziţie Jazz şi Muzică Uşoară” sub îndrumarea profesorului Anton Şuteu. Anterior a fost emul întru jazz al maestrului Marius Popp.

La vîrsta majoratului a debutat la Festivalul Internaţional de JazzSibiu ’93” unde a primit Premiul I. A fost în fapt prima recunoaştere dintr-un bogat palmares cuprinzînd distincţii şi titluri de finalist ca interpret, obţinute în ţară la competiţiile / festivalurile de jazz de la Cluj (1994), Costineşti (1999), iar în străinătate, de la Vilnius (1993), Bilbao (1998), Paris (Concursul „Martial Solal” – 1998), la acestea adăugîndu-se două premii ale Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (în 2001 şi 2006) pentru discurile numite Tribute To Herbie şi Joy Of Life. Din discografia proprie mai amintim albumul Dedicated Waltz (disc de autor – 2012) şi prezenţele ca sideman / invitat pe genericele CD-urilor From Our Hearts (2000) şi Sweet Little 6 Strings (2011).

A fost aplaudat peste hotare la Viena, Hanovra, Berlin, Lisabona, Barcelona, Bruxelles, Paris etc. Este, din anul 2000, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. A apărut frecvent pe micul ecran în emisiuni precum „Marele Jazz”, „Taverna”, „Stele de cinci stele”, „Unora le place”, „Noapte indigo”.
 

Florian Lungu




ALBUME:

  1. Dedicated Waltz - CD (2012)
  2. Good Friends - CD (2015)