The Best of Maria Tănase vol.2 – CD


Maria Tănase, este prezentată ca fiind cea mai cunoscută interpretă de muzică populară din România. De fapt, cariera ei artistică este mult mai cuprinzătoare – solistă de muzică uşoară, actriţă de film şi teatru, ambasador al culturii româneşti. Puţini îşi mai amintesc faptul că din 1934, ca angajată la Revista Cărăbuş, apare pe scenă spunând cuplete, sau cântând muzică uşoară scrisă de compozitori şi textieri renumiţi la acea vreme.

A reprezentat România la Expoziţia Internaţională de la Paris în 1938, alături de Constantin Brâncuşi. A fost aleasă să ducă faima cântecului popular românesc pe continentul american, în cadrul Expoziţiei Internaţionale de la New York (1939). În timpul războiului, împreună cu George Enescu, George Vraca şi Constantin Tănase a organizat o serie de spectacole pentru soldaţii răniţi. În aprilie 1945, la Teatrul Municipal, joacă rolul eroinei Maşa din drama tolstoiană Cadavrul viu, având ca partener pe maestrul Ion Manolescu, profesorul ei de la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică. Este distribuită şi în Opera de trei parale de Bertold Brecht, în rolul Jeny Spelunca, dar răpusă de boală, moare la 22 iunie 1963. În 1957 interpretează rolul principal Anica, alături de actori renumiţi, în coproducţia româno-franceză Ciulinii Bărăganului.

Maria Tănase şi-a canalizat atenţia şi talentul asupra folclorului autentic. Constantin Brăiloiu (întemeietorul Arhivei Internaţionale de Folclor de la Geneva), a încurajat-o să-şi facă un repertoriu propriu, original, cu piese folclorice culese de ea, sau alese din Arhivă, pe care le-a prezentat într-un aranjament propriu, original, acompaniată de mari instrumentişti ai vremii (Fărâmiţă Lambru – acordeon), sau orchestre conduse de Constantin Bugeanu, Mitică Mâţă, Ilie Rădulescu. Înregistrează la Casele de discuri Columbia Records şi Electrecord pe discuri de ebonită, singură sau câte un singur cântec pe discuri colective. A avut nenumărate piese înregistrate la Radio. Lume, lume, piesa de care numele ei este inseparabil, a fost inregistrată în 1958 cu Orchestra de muzică populară a Radioteleviziunii, Victor Predescu – dirijor şi Fărâmiţă Lambru – solist la acordeon. Iată deci, că are în jur de 180 piese, lăsate moştenire, nouă, cei de azi şi din viitor, ca o mărturie a talentului ei. Piesele folclorice, în aranjamentele proprii îi conferă Mariei Tănase locul de vedetă incontestabilă, inimitabilă, pentru că ele par a fi tablouri ce descriu viaţa omului de rând din acea vreme.


Pagina tehnică / Technical Data

1 CD Digipack • Soft Records • Serie: RetRoMania • Nr catalog: SRTR-011-2 • Cod preț: DSP • Barcode: 4075303991122 • An: 2018




Recenzii / Reviews - Links

Cumpără albumul online prin MyCD.

Piese / Tracks

1. Butelcuţa mea 1:28    
2. Dodă, dodă (Dragu mi-e unde-am intrat) 4:30    
3. Ca din tulnic (Tri-hu-ri-hu) 2:30    
4. Cântec din Oaş 2:07    
5. Aguridă 4:19    
6. Iac-aşa 2:13    
7. Cine iubeşte şi lasă 3:25    
8. Măi Gheorghiţă, und-te duci? (Foi de nuci) 3:05    
9. Nu vine mândru', nu vine 4:05    
10. Mărioară, viaţă-amară 3:07    
11. Pe vale, ţaţo, pe vale 2:09    
12. Hai, iu-iu 3:49    
13. Astă noapte te-am visat 3:03    
14. Todirel (Lume, hăi) 2:35    
15. Foaie verde mărăcine (Frică mi-e că mor ca mâine) 4:06    
16. Uhăi, bade 2:10    
17. Bade, din dragostea noastră 3:54    
18. Doina din Dolj (Măicuţa m-a măritat) 3:56    
19. Luncă, luncă 3:23    
20. Până când nu te iubeam 4:05