Rapsodii – CD


George Enescu, cel mai mare muzician român, a fost remarcabil în egală măsură atât în calitate de violonist cât şi în calitate de compozitor. A contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea muzicii din ţara sa, deşi mare parte din activitate a desfăşurat-o la Paris, unde a fost elevul lui Marsick, iar pentru compoziţie a studiat cu Fauré şi Massenet. A locuit în Franţa, la Paris, şi în România, dar după al doilea război mondial şi după ocupaţia comunistă din România, a rămas la Paris.

S-a născut la Liveni, în judeţul Dorohoi, astăzi Botoşani, dovedindu-şi talentul muzical încă din copilărie. Tatăl său l-a prezentat profesorului şi compozitorului Eduard Caudella, care l-a admis la Conservatorul din Iaşi. La vârsta de şapte ani începe să studieze la Conservatorul din Viena cu cei mai mari profesori, precum Robert Fuchs, Joseph Hellmesberger-jr şi Sigismond Bachrich. A absolvit Conservatorul înainte de a împlini 13 ani, câştigând medalia de argint. În anul 1895 merge la Paris pentru a-şi continua studiile: vioara cu Martin Marsick, armonia cu André Gédalge şi compoziţia cu Jules Massnet şi Gabriel Fauré.

Ca profesor de vioară, Enescu a avut următorii elevi: Yehudi Menuhin, Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux şi Ida Haendel. Violonista Ida Haendel: “La 9 ani, la Paris, am fost eleva lui Enescu. Tatăl meu ţinuse să am cel mai bun profesor din vremea aceea. Ca dascăl, Enescu era calm, răbdător, econom la vorbă, dar nu la sfaturi. A observat că avea un instrumentist şi nu un copil, la ore!i-am cântat cele trei sonate pe care le-a compus şi îmi amintesc că l-am vazut foarte mulţumit de interpretarea mea. Enescu mi-a spus să respect întotdeauna compozitorul pe care îl cânt, citind tot ce se poate găsi despre el şi asta ca să simt la fel cu cel care a semnat partitura… Rapsodiile lui Enescu şi Liszt le cunosc foarte bine. Şi uite, încă un amănunt pe care l-am reţinut de la maestrul Enescu: să ţin minte că, deşi aceste rapsodii sunt de inspiraţie folclorică, ele nu se cântă ca într-un taraf! În rapsodie, orice temă populară are detalii interpretative, dar niciodată dubii în ceea ce priveşte caracterul simfonic.

George Enescu – faimos muzician încă din copilărie, extrem de apreciat în Europa şi în America de Nord, atât ca virtuoz violonist, cât şi pentru Rapsodiile Române. Acest muzician reprezintă cazul tipic al unui compozitor care nu este pe deplin înţeles în timpul vieţii. Artistul român a înscris în edificiul muzical simfonii, suite, o operă, sonate, cvartete şi lucrări importante pentru muzică de cameră şi pentru muzică orchestrală. Memoria noastră este focalizată în principal pe cele două Rapsodii Române pe care le-a compus la vârsta de 20 de ani…” – scrie compozitorul şi muzicologul Pascal Bentoiu.

Rapsodia nr. 1 op. 11 în La major a fost numită „apoteoza dansului” şi este una dintre cele mai cântate piese româneşti, deţinând şi recordul în domeniul discografiei. Probabil că a cucerit mai uşor adeziunea publicului datorită extraordinarei gradaţii la nivelul ritmului, al orchestraţiei, al intensităţii şi al tempo-ului, care pleacă de la calmul suprem şi ajunge la dezlănţuirea unei cascade, magistral „spartă” înainte de reluarea ultimului dans, aparent trăgându-şi suflul dar rapid crescut în Codă. Este şi cea mai apropiată de caracterul rapsodic, având mai multe teme, în general trecute în revistă fără o insistenţă specială, în spiritul rapsodiilor lisztiene.

Rapsodia nr. 2 op. 11 în Re major, un edificiu sonor născut din doină şi baladă, având acelaşi aer de noutate, de prospeţime, ba chiar un plus de profunzime şi de măiestrie în construcţie. Cea de a doua rapsodie a făcut carieră şi pe calea undelor, fiind emblema sonoră a postului de radio Europa liberă.

Multe dintre lucrările lui Enescu au avut influenţe ale muzicii populare, cele mai cunoscute compoziţii fiind Rapsodiile Române. Ansambluri simfonice din întreaga lume şi dirijori de mare prestigiu au interpretat şi interpretează ambele rapsodii, acestea fiind cele două piese care au garantat oricând şi oriunde (şi o fac în continuare) succesul compozitorului, chiar dacă, înciudat de ataşamentul publicului faţă de o muzică mai facilă, autorul se cam săturase de aceste „păcate ale tinereţii”, aşteptând prea mult să-i fie recunoscută şi valoarea lucrărilor care îl reprezintă cu adevărat. Succesul rapsodiilor i-a făcut pe criticii români să vadă în ele drumul de succes al noii muzici naţionale, Grigore Ventura afirmând cu convingere, după audierea lor: „Avem în fine un însemnat compozitor român, care va împodobi motivele noastre populare cu o formă orchestrală şi se va folosi de folclorul nostru muzical, pentru a clădi frumosul edificiu al muzicii noastre naţionale”.

Simfonia nr. 1 op. 13 în Mi bemol major – “Influenţe şi paralele abundă aici: prima simfonie a lui Elgar apare trei ani mai târziu, deşi nu ţi-ai da seama. Alte consideraţii implică rezilienţă, melancolie şi romantism năvalnic (ne duce cu gândul la Wagner, Scriabin, un Schoenberg timpuriu, umbre târzii din Chausson, Debussy sau poate chiar Mahler), melodii încântătoare şi orchestraţii pline de culoare.” – Evan Dickerson (George ENESCU: A fiftieth anniversary commemoration through recordings)
Muzica lui Enescu pledează pentru o reală apropiere între muzicieni şi public.


George Enescu – a famous musician since his early childhood, highly appraised in Europe and in North America for both his performances as a violin virtuoso as well as his well-known Romanian Rhapsodies. His violin pupils Ida Haendel: “I know very well the rhapsodies composed by Enescu and Liszt. Another detail that I have holed back from Enescu the master: although these rhapsodies are of folklore inspiration it is not necessary to play them as in a folk music band (taraf)! In rhapsodie any folk theme have interpretation details but never doubts as for the symphonic nature”.

The I Rhapsodie in A dur, was called „apotheosis of the dance” and it is one of the most played and most recorded Romanian works. Probably the first gained more easy this status due to its dance character and to its spectacular exoticism, due to its extraordinary gradation at all levels (rhythm, tempo, intensity, orchestration), leaving from the sleepy calm and finishing with the vigor of a waterfall, amazingly stopped masterly before the reply of the last dance, apparently exhausted by accumulating quickly and exploding in the Coda. It is the closer to the rhapsodic style also, having more themes, generally exposed with no special insistence, in the spirit of the rhapsodies of Franz Liszt. Symphonic orchestras and conductors of fame from all over the world played both rhapsodies.

The II Rhapsodie in D dur – a work emerging from doina and ballad – has also this air of novelty, of freshness, being even more profound and more exquisite in construction. These are the two pieces that have guaranteed (and continue to do so) anytime and anywhere the success of the composer. The success of the rhapsodies lead Romanian critics to see in them the new successful way for Romanian music, Grigore Ventura writing, after he heard them, that: ”We finally have a major Romanian composer, who will dress our folk tunes with an symphonic coat and will use our folklore for building the beautiful edifice of our national music”.

Symphony no. 1 in E flat dur Op. 13 – “influences and parallels abound here: Elgar’s first symphony dates from three years later, but you would not guess it. Concerns include resilience, melancholy and sweeping romanticism with glorious melodies and colorful orchestration… The real thing though comes in the form of this registration, of George Georgescu conducting the “George Enescu” Philharmonic. Made a few years after the composer’s death, this recording of rhapsodies shows all the qualities of these great and undervalued musicians. The sweep and power brought to it, but also the tenderness in the service of Enescu, create an overwhelming impression. For its age the recording is immediate and full bodied.Evan Dickerson (George ENESCU: a fiftieth anniversary commemoration through recordings).
In short, Enescu’s music is therefore asking for true commitment from both its musicians and its public.


Interpretează: Orchestra Simfonică din Bucureşti
Dirijor: George Georgescu
Înregistrare din 1942.


Pagina tehnică / Technical Data

1CD • Soft Records • Nr catalog: SFTC-004-2 • Cod preț: DGP • Barcode: 4075303590424 • An: 2016


Barcode 2012 4075303500423

Recenzii / Reviews - Links

Cumpără albumul prin MyCD.

Piese / Tracks

1. RAPSODIA nr. 1 op. 11 în La major 11:39    
2. RAPSODIA nr. 2 op. 11 în Re major 11:52    
3. SIMFONIA nr. 1 op. 13 în Mi bemol major 34:53    
4. - Assez vif et rithmé 11:59    
5. - Lent 12:42    
6. - Vif et vigureux 10:12