Despre Cuvinte – CD

Au trecut multi ani de când l-am văzut prima oară pe străinul acela, despre care nimeni nu ştia cine este, de unde vine şi-ncotro se duce. Apărea doar pe străzi, vorbind cu el însuşi şi gesticulând rar, cu palmele larg deschise, îndreptate către soare. Se spunea despre el că e nebun, iar oamenii îl ocoleau înfricoşati de zâmbetul tainic care îi acoperea fata. Dar mai ales fugeau de ochii pe care îi tinea mereu închişi, ca şi când ar dormi un altfel de somn… Unii spuneau că ar fi orb, dar niciodată n-am văzut om mai stăpân pe mişcările lui.

Într-o zi l-am oprit şi l-am întebat de ce umblă cu ochii închişi dacă nu e orb, iar el mi-a răspuns privindu-mă drept în ochi: “Pleoapa mea închide în ea o lume mult mai frumoasă decât cea în care trăim noi şi fiecare clipă pe care o trăiesc cu ochii deschişi către lumea noastră, e timp pierdut pentru cealaltă.” Am spus atunci: “Dacă tu cuprinzi în ochiul tău o lume, oare noi toti, împreună cu lumea noastră, nu suntem şi noi cuprinşi în pleoapa închisă a unui străin gigantic, care la rândul lui e şi el cuprins împreună cu lumea lui în ochiul altuia cu mult mai mare şi mai străin decât el, şi tot aşa la nesfârşit, la fel cum ziua de azi e fructul zilei de ieri şi sământa zilei de mâine ?…”

El a zâmbit, a dat din cap şi mi-a spus: “Aşa e, dar lumile astea sunt create din cuvinte, iar bietele noastre cuvinte tocite şi obosite se îmbolnăvesc pe zi ce trece, îşi pierd întelesurile şi devin doar bolboroseli de nepătruns, şoptite de minti rătăcite. Va trebui să construim aceste lumi din altceva… nu ştiu, n-am găsit încă materia potrivită. Până atunci, ca să opresc distrugerea lumii de sub pleoapele mele, n-am să mai vorbesc şi n-am să mai ascult nimic.”
… Au trecut anii şi m-am trezit bătrân şi singur. Aşteptam ca zilele să treacă mai repede, ca să părăsesc şi eu această lume, aşa cum facem toti la vremea noastră, când într-o zi se vorbi din nou în oraş despre acel străin ciudat…

Era tot el, cu acelaşi zâmbet stăruitor, cu aceiaşi ochi deschişi doar către el însuşi, numai că de data asta nu mai vorbea nici cu sine, nici cu altcineva, şi nici nu mai gesticula cu palmele larg deschise…
S-a oprit în fata mea, mi-a pus mâna pe umăr şi-am ştiut, fericit, că m-a recunoscut şi că trebuie să plecăm.

The Romanian poetic text from above it is hard to be translated. Please see the external links [English or German] from the reviews section.