A fost Florian Lungu…

 

Abia acum îmi dau seama, când mă uit pe fereastră, spre înaltul cerului, și văd că soarele a răzbit până în ochii noștri, că zâmbetul lui e, de fapt, zâmbetul lui Florian.

 

𝗠𝗼𝘀̦𝘂’ 𝗻𝘂 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗳𝗶 𝗶̂𝗻𝗰𝗵𝗶𝗽𝘂𝗶𝘁 𝘁𝗿𝗶𝘀𝘁. Moșu’ nu poate fi legat de nimic tragic, pentru că el e simbolul bucuriei de a trăi, al pasiunii pentru jazz și pentru femeile frumoase.

 

Nu știu cum voi răzbi mâine cu gândul că nu-l mai pot suna. Că nu mă mai pot sfătui cu el despre vreo piesă nouă de jazz și că nu mai putem vorbi despre Miles Davis, Duke Ellington, Johnny Răducanu, Marius Pop sau Aura Urziceanu. Dar știu că ori de câte ori mă voi întâlni cu jazzul, mai ales cu jazzul de aici, din țara mea, gândul îmi va zbura negreșit la el.

 

𝗔 𝗽𝘂𝘀 𝘀𝘂𝗳𝗹𝗲𝘁 𝗶̂𝗻 𝘁𝗼𝘁 𝗰𝗲 𝗮 𝗳𝗮̆𝗰𝘂𝘁. Eram student când am început să colaborez la radio, sub aripa lui protectoare. Acolo am avut parte de cea mai tare școală de cultură și de promovare a jazzului.
Am învățat de la el să iubesc muzicienii, să-i cinstesc și să-i apăr de ploile și grindina vremurilor schimbătoare. Am învățat de la el să nu dau verdicte, să nu judec de pe poziția unui atotștiutor și, mai ales, să fiu deschis la nou.
Cum va fi ziua de mâine fără Florian chiar nu știu… Dar știu că imaginea lui e nepieritoare și că vocea lui va răzbate în viitor, anunțând un nou festival de speranțe și de gânduri bune despre jazzul pe care l-a iubit toată viața.

 

Așadar, știu că 𝗙𝗹𝗼𝗿𝗶𝗮𝗻 „𝗠𝗼𝘀̦𝘂” 𝗟𝘂𝗻𝗴𝘂… 𝗲𝘀𝘁𝗲!

 

Mike Godoroja