Neoclasic metal, progresiv, fusion – Guitaromania Part Two

Cel de al doilea album solo al lui Eugen Mihăescu (Krypton) a apărut la Soft Records în Aprilie 2018, adică după 25 de ani de la apariţia albumului Ghitaromania (Electrecord). Se numeşte Guitaromania Part Two pentru că deşi se află în aceeiaşi plajă stilistică cu primul album solo, acum se adaugă elemente noi desprinse din evoluţia firească a rockului actual. Totodată a beneficiat şi de avantajele tehnologiei secolului XXI care facilitează realizarea unui album solo complex în instrumentaţie şi orchestratie.

Eugen Mihăescu: “Vorbim tot de același tronson al rockului instrumental, al neoclasicului metal, metal progresiv și fusion, evident cu upgrade-urile valului 2018. Este un album solo, fără nicio participare din lumea muzicienilor colegi, el fiind conceput și interpretat în totalitate de subsemnatul…“.

Eugen Mihăescu nu este numai un ghitarist formidabil ci mai degrabă un artist complet, un performer romantic cu capul în nori … Apariţiile sale în public, susţinute cu o virtuozitate de maestru, au dezavăluit un spirit deloc cuminte, neobosit şi dedicat artei spectacolului. Nu sunt simple vorbe ceea ce scriu aici ci fapte trăite de către mine mai bine de 30 de ani, de la show-urile electrizante cu Krypton până la concertele sofisticate cu Axa Project… Salut cu bucurie acest nou album solo care marchează, dacă mai era cazul, iubirea nemărginită a lui Eugen pentru acest instrument regină: chitara!” – Mike Godoroja.

Puteţi asculta piesa care deschide Guitaromania Part Two in playerul audio al acestei pagini.