Creaţii ale compozitorului George Enescu, în Festivalul care îi poartă numele (II) – a doua săptămână

Luni, 11 septembrie, la Ateneul Român, recitalul violoncelistul Gautier Capuçon, alături de pianistul Frank Braley, s-a concretizat într-un eveniment cameral, cei doi vechi parteneri de scenă oferind melomanilor o versiune, pe cât de elegantă, pe atât de pătrunsă de entuziasmul primei interpretări enesciene, cu un vădit interes pentru scriitura polifonică, a unei creaţii de tinereţe, Sonata I pentru violoncel şi pian în fa minor op. 26. Iar miercuri,13 septembrie, tot pe impunătorul podium de concert al Ateneului, fratele amintitului violoncelist, violonistul Renaud Capuçon, împreună cu pianistul Jérôme Ducrois, au abordat, în rafinate dialoguri instrumentale şi în deplin consens estetic, Sonata I pentru pian şi vioară în Re Major op. 2 de George Enescu.
 

Şi Sonata a II-a pentru pian şi vioară în fa minor op. 6 de George Enescu, partitură zămislită la Paris, în anii de studenţie ai compozitorului, a răsunat sub grandioasa cupolă a Ateneului, joi, 14 septembrie, în recitalul nocturn al pianistei Alexandra Dăriescu şi al violonistului Remus Azoiţei, care au impresionat prin sugestivitatea frazării, virtuozitate şi comunicarea de excepţie în plan artistic, versiunea lor- una de referinţă- rămânând, probabil, multă vreme, în memoria afectivă a publicului.
 

Scena Ateneului a devenit gazdă pentru Philarmonia London, chiar în miez de septembrie, în cea de-a doua săptămână de festival, ansamblul britanic interpretând convingător, în deschiderea concertului după-amiezii, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, Suita nr. 2 în Do Major op. 20 de George Enescu. În seara de 15 septembrie, la Sala Mare a Palatului, dirijorul Riccardo Chailly şi Filarmonica della Scala au oferit melomanilor Rapsodia nr. 2 în Re Major op. 11 de George Enescu, punând în valoare, nu doar expresivitatea inconfundabilă a lucrării, ci şi cromatica intensă a instrumentelor de alamă, foarte dragi marelui nostru compozitor. Ultimul eveniment al agendei de 15 septembrie a fost recitalul de la Ateneu, al nonconformistului şi spectaculosului muzician Kirill Gerstein, care a inclus, într-un program dificil şi complex, Sonata I pentru pian în fa diez minor op. 24 de George Enescu, încercând – şi izbutind, în mai multe rânduri – să-i confere caracterul liric, uşor „depănat” şi diversele sensuri emoţionale.
 

În prima parte a zilei de sâmbătă, 16 septembrie, la Sala “Auditorium” (Sala Mică a Palatului), London Chamber Orchestra şi dirijorul Christopher Warren-Green au transpus publicul în ambianţa sonoră aparte a Dixtuorului op. 14 de George Enescu, dezvăluind, într-o bună măsură, pasiunea autorului pentru alchimii timbrale-unicat, născute din îngemănarea celor cinci perechi de instrumente (două flaute, două oboaie, două clarinete, doi corni şi două fagoturi). Iar în după-amiaza de sâmbătă,16 septembrie, subtilele configuraţii şi înlănţuiri ale armoniilor enesciene, din Sonata a doua pentru violoncel şi pian în Do Major op. 26, şi-au găsit loc în recitalul de la Ateneu, susţinut de duo-ul Jean-Guihen Queyras – Florent Boffard, ambii interpreţi, foarte devotaţi genului cameral, prin restituirea multor file din creaţia modernă şi contemporană.
 

Ziua de duminică, 17 septembrie, şi-a deschis prima pagină, din agenda festivalului, tot la Sala „Auditorium”, într-o nouă “formulă” instrumentală, născută din colaborarea violonistului Nicolas Dautricourt şi a violoncelistului Gary Hoffman, cu pianistul Florent Boffard, a doua lor opţiune repertorială, fiind o variantă proprie pentru “Pièce sur le nom de Fauré”, lucrare scrisă de George Enescu în 1922 şi destinată doar claviaturii în alb şi negru. Începutul serii de duminică, 17 septembrie, a prilejuit, la Sala Mare a Palatului, audiţia altei partituri enesciene, o întruchipare sonoră „programatică” şi evocatoare în fiece moment al ei, cu tente impresioniste, rămasă, din păcate, neterminată: Poemul simfonic „Vocile Naturii”, în tălmăcirea legendarului dirijor octagenar Zubin Mehta, aflat la pupitrul unuia dintre absamblurile sale de suflet, Israel Philharmonic Orchestra. Un act artistic remarcabil, care a izbutit să aducă la acelaşi numitor,intenţia compozitorului şi simţul estetic al interpreţilor, într-o generoasă formă de rostire muzicală.
 

Mirela Stoenescu

Fotografii Robert Ghement