Mircea Tiberian – Dinner for One

Pe la începutul lui 2011 un vechi prieten, poetul Eugen Suciu, m-a rugat să-l însoţesc muzical în lectura unora dintre poemele sale. Aveam, în sfârşit, ocazia să cânt la un instrument de calitate, noul Steinway din aula Uniunii Compozitorilor. M-am gândit să extind timpul înregistrării cu câteva zeci de minute şi să încerc realizarea unui nou album solo. În ultimii zece ani am învăţat că la aceste şedinţe nu trebuie să mergi nici prea bine pregătit, adică să-ţi propui un program prestabilit, dar nici nu te poţi baza doar pe inspiraţia de moment, care – după cum se ştie – te poate părăsi când ţi-e lumea mai dragă. Două, trei schiţe şi eventual câteva idei muzicale notate pot fi de mare ajutor în improvizaţia solitară, chiar dacă sunt atacate opţional şi tratate liber.

Astfel mă gândeam să procedez şi de această dată, doar că prin caietele mele nu se mai găsea decât o singură schiţă, So simple, pe care o compusesem cu ceva timp în urmă, şi un început de blues abandonat după două măsuri. A doua zi, la înregistrare, am folosit această bază de pornire, încercând diferite variante de continuare, ceva în genul scenariului pentru filmul Run Lola Run de Tom Tykwer. Schema piesei ar putea fi simbolizată astfel: A, A1, A2, A3 etc. Practic, se lucreazǎ cu o formă deschisă, reluându-se începutul de câte ori e necesar. Însǎ fără simţul continuităţii melodice, al metamorfozelor armonice, fără implicarea memoriei, numai cu deprinderi şi reflexe, aceastǎ modalitate de a face muzicǎ are şanse mari de a eşua.

Am înregistrat în acea zi de iarnă două variante ale schiţei respective, Blue Prelude I şi II. Am continuat cu o suitǎ de compoziţii spontane folosind diferite tehnici de improvizaţie liberǎ: sound exploring, urmǎrirea fluxului energetic -un fel de gestualism, minimalisme, ostinato-uri ş.a.m.d. Acestor improvizaţii le-am pus ulterior nume, în funcţie de ceea ce sugerau: aşteptǎrii neliniştite – Desert of Tartars, repetiţiilor obsesive – Debris of a song, unei piese cu caracter „ornitologic” i-am spus Strange Visitor, alteia mai ritmate – Harpsychora, cu trimitere la harpsychord, chora (instrumentul african) sau Terpshora muza dansului şi a muzicii. Ştiind, sau, mai degrabǎ, sperând că întregul material va apărea cândva pe un album, i-am gǎsit de pe atunci un titlu: Dinner for One, amintind de celebra scenetǎ de teatru, transmisǎ la unele televiziuni din Occident în seara de Revelion.
 
Şi iatǎ cǎ, în sfârşit, aveţi acum acest album în faţa dumneavoastrǎ.
 

Mircea Tiberian
 

At the beginning of 2011, an old friend of mine, poet Eugen Suciu, asked me to join him musically in reading some of his poems. I finally had the opportunity to play a very good instrument, a brand new Steinway in the Composers Union’s Auditorium. I was thinking of extending the time of the recording and try to make a new solo album. In the past few decades I learned that one shouldn’t go to these sessions neither too well prepared (having a pre-established play list), nor solely leaning on the moment’s inspiration (which may or may not come around). Two or three sketches and musical ideas could be helpful for solitary improvisation, even if freely approached.

I was thinking to do the same this time, but I could only find one sketch in my notebooks, ‘So Simple‘, which I had written some time ago and the first two measures of a blues that I had abandoned. The next day I used this fragment as a starting point for improvisation, trying different pathways, similar to the screenplay of Tom Tykwer, Run Lola Run. The piece’s structure was A1, A2, A3, A4 and so on, meaning that it had a free form, with the possibility of starting all over anytime it was necessary. But without the sense of melodic continuity, of harmonic metamorphoses, without the implication of memory, this modality of making music has slight chances to succeed.

In that winter day, I recorded two versions of the sketch, Blue Prelude I and II. I then continued with a suite of spontaneous compositions using different techniques of free improvisation: sound exploring, tracking the energy flow – a sort of gestualism, ostinatos and so on. Eventually I gave names to these improvisations according to what they suggested: to restless awaiting – Desert of Tartars, to obsessive repetitions – Debris of A Song; one piece with “ornithological” character I called it Strange Visitor, another one, more dynamic – Harpsychora, with reference to the Harpsichord, Kora – the African instrument, or Terpsichore, the muse of dance and music. Knowing, or, rather, hoping that the whole work will be someday on an album, I found a title for it: Dinner for One, in reference to the well known theatrical sketch aired on western tv channels, on New Years Eve.
 
And so, in the end, you have this album in front of you.
 

Mircea Tiberian