Toulouse Lautrec – Extraordinar


E EXTRAORDINAR ce se întâmplă. Un tânăr trăieşte pe un nor din care curg lacrimi şi rândunele, un altul trăieşte nopţi albe ca să îşi găsească drumul în timp ce alţii umblă ca trupuri rătăcite cu minţile strâmbe.
 
Mintea cateodată ni se pierde undeva în timp pentru că realitatea zilei de astăzi este greu de suportat. Conducem o armată de gânduri drepte, crucişătoare, nave spaţiale şi căscaţi, şi suntem ceea ce suntem pentru că nu avem de ales.
 
Câteodată nu pot gândi drept când şoldurile unei blonde se mişcă atât de pasional. Suntem împreună în treaba asta şi nu vreau să-mi spună “NU”. Păşim pe un culoar al scaunelor purpurii ţinându-ne de mână şi crezând că avem o şansă, în dezastrul auriu de mătase ea imi spune:
– Dezbracă-te!
 
De cate ori nu vi s-a întâmplat să aveţi un vecin în aceste cutii gri, un vecin din cauza căruia nu puteţi geme când faceţi dragoste, nu puteţi lovi patul de perete şi subrezi biroul? Viaţa alături de ceilalţi este câteodată ca un film de Hitchcock cu albine, păsări şi furnici la un loc şi atunci instinctul revoltei se trezeşte ca un monstru adormit de ani buni într-o peşteră.
 
Sau uite, eu, spre exemplu, o iau razna şi vorbesc cu crocodili albi, blocuri gri, ponei roz care cântă penibil “Yesterday”. Lumea asta este câteodată un sat de vacanţă, un carusel în culori cu flori şi femei goale, este doar un decor pentru noi şi credem că şi pentru voi, un decor în care ne jucăm rolurile.
 
Şi cu toate astea simt cum mă sting de drag în fiecare iarnă în care ea îşi pune capul pe pernă lângă mine şi îmi trăiesc viaţa ca pe o primavara. Până şi toamna îmi pare că se lasă de parcă s-ar îndragosti.
 
E EXTRAORDINAR ce se întâmplă.
 

Pe 10 Octombrie, în Club Control, în cadrul Anim’Est, trupa Toulouse Lautrec lansează cel de-al doilea album (EXTRAORDINAR). Acesta conţine 14 piese printre care veţi putea asculta “Irrational“, “Nopţi albe“, “Poetul mecanic“, “Lumea-i un sat de vacanţă“.
 
Albumul EXTRAORDINAR a fost înregistrat la GreenVille Music şi Creativelaboratories, mixat de Adam Whittaker (Space Ray Music) şi este publicat de casa de discuri Soft Records.


 

Cumpără albumul online prin MyCD.
 


On October 10 in Club Control – within Anim’est – the band Toulouse Lautrec launches the second album (Extraordinary). It contains 14 tracks among which you will hear “Irrational”, “White Nights”, “Mechanical Poet”, “The world is a holiday village“. The album EXTRAORDINARY was recorded in Greenville Music and Creativelaboratories, mixed by Adam Whittaker (Space Ray Music) and is published by Soft Records label.

 


 

Buy online the album from MyCD.