Dedicated Waltz – CD


Dacă aş fi domnul Steinway, m-aş simţi onorat să accept şansa plimbării degetelor agile ale domnului Petrică Andrei pe tastele claviaturii mele. Astfel că cei doi domni îşi pot da afectuos mîinile spre desăvîrşirea actului de devoţiune pe altarul jazz-ului. Abnegaţie artistică împlinită cu eleganţă, subtilitate, cu o elocinţă a exprimării muzicale capabilă a entuziasma, a subjuga, a energiza spiritul.

Ce este de fapt acest VALS DEDICAT – generic al întregului album şi totodată titlu al primei dintre cele şapte piese – dacă nu un dar de suflet împărtăşit tuturor celor ce-l acceptă necondiţionat, audiindu-l, pe raftul propriilor preferinţe sonore? Protagonistul discului, pianistul şi compozitorul Petrică Andrei (născut la Piteşti, la 18 februarie 1975, absolvent în 1994 al Liceului de Muzică „Dinu Lipatti” din oraşul natal, iar în 1999 al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, el fiind iniţiat în tainele armoniei, improvizaţiei, compoziţiei şi ale aranjamentului de ai săi mentori, maestrul Marius Popp şi regretatul profesor Anton Şuteu) a intenţionat de fapt să se autodefinească – stilistic şi calitativ – spre a fixa în timp faza sa evolutivă actuală. Aceasta pentru că, deşi în vîrstă de numai 37 de ani la data apariţiei prezentului album, Petrică Andrei se poate mîndri cu un important palmares de succese şi recunoaşteri valorice în ţară ori dincolo de fruntarii – de la Premiul de debut la Sibiu în 1993, continuînd cu alte distincţii şi prezenţe în finalele unor competiţii naţionale şi internaţionale, la Vilnius (Lituania), Gexto / Bilbao (Spania), Cluj, Costineşti, Paris, ca şi două premii de creaţie acordate în anii 2001 şi 2006 de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (uniune al cărei membru este din anul 2000); iată argumente ce vin să legitimeze odată în plus o apreciabilă suită de realizări constînd atît în aplaudate participări la concerte / festivaluri de jazz, autohtone şi în Germania, Elveţia, Japonia, în oraşele Hanovra, Berlin, Lisabona, Barcelona, Paris, Viena, Bruxelles, cît şi în înregistrări de studio şi apariţii pe micul ecran sub genericele emisiunilor „Marele Jazz”, „Stele de cinci stele”, „Taverna”, „Unora le place”. De amintit în aceeaşi ordine de idei că prin ani pianistul a conlucrat cu interpreţi de marcă, precum Garbis Dedeian, Aura Urziceanu, Anca Parghel, Decebal Bădilă, Cristian Soleanu, Marin Petrache Pechea, Tudy Zaharescu, Nicolas Simion, Vlad Popescu, Peter Herbolzheimer, Olivier Gatto, Wolfgang Diefenbach, Barry Altschul, Richard Galliano, Roby Lakatos etc.

Revenind la cele şapte creaţii ce poartă autograful componistic al protagonistului, ca şi girul interpretativ asigurat împreună cu dotaţii săi coechipieri, notăm înainte de toate faptul că membrii trio-ului preferă un anume echilibru de tip clasic, edificat pe pulsaţia swingului şi pe un limbaj modernizat dar funcţional, decît să cantoneze eventual în sterile / inaccesibile experimente avangardiste. Lesne de sesizat, fie şi de cei mai puţin iniţiaţi în jazz, apare dintru început dezinvoltura tehnică a instrumentiştilor, generatoare de performanţe în revelarea virtuozităţii. Dar acreditarea unei atare velocităţi are loc firesc, cu nedisimulată discreţie, dincolo de vreo anume ostentaţie. În schimb, tuşeul impecabil, articulaţia infailibilă detaşînd sunet de sunet, diversitatea formulelor pianisticii ce pastelează benefic travaliul variaţional, elongaţia nu odată „kilometrică” a frazelor improvizate – toate acestea vin să favorizeze în schimb etalarea elocventă a harului melodic recunoscut al lui Petrică Andrei, melodicitate luxuriant ramificată în generoase ghirlande pe claviatură. Discursul sonor se vădeşte în genere viu, eclatant, pigmentat cu accente ludice şi înnobilat de bogăţia veşmîntului armonic, inclusiv prin intermediul acelor salbe de acorduri succesive numite în jazz „block chords”. Iar paleta expresivă pendulează între romantismul de bun gust şi vehemenţa unor învolburări năvalnice, nebănuit de tumultuoase, paroxistice uneori. De la tonul oniric, baladesc al piesei Good To Be Loved By You şi pufoasa ambianţă de linişte şi împăcare cu sine, specifică temei October Day, pînă la crescendo-ul dinamic al ultimelor două momente muzicale, fie ele erupţia de bună dispoziţie depănată pe un suport ritmic de geampara din Jocul lui Petrică, fie exploziva, policroma avalanşă ce asaltează patetic auzul, numită Only For Gold Fingers, apare gradat aici un întreg evantai de trăiri, avînd drept axă de referinţă, în mijlocul setului de înregistrări, cea mai pregnantă, mai bine arhitecturată secvenţă, Tell Me With Simple Words… Să nu uităm a evidenţia intervenţiile de ţinută ale bass-istului Răzvan Cojanu (în piesele Dedicated Waltz, Power Of Blues şi mai ales October Day), ale bateristului Tudy Zaharescu (ritmician stabil, incisiv, plin de swing asigurînd infrastructura demersului muzical dar remarcăndu-se şi solistic în piesele Power Of Blues, Jocul lui Petrică), aceste contribuţii augmentînd zestrea de creativitate a contextului. La o evaluare în ansamblu, în acest album totul culisează, stimaţi „dedicaţi”, spre plonjarea dumneavoastră în aventura bucuriei şi a cunoaşterii de sine convertite în sinceritatea emoţiei.
Florian Lungu


If I were Mr Steinway, I would be honored to have Mr Petrica Andrei‘s agile fingers dancing on my piano’s keys. The two gentlemen can shake hands heartily with the purpose of serving at the altar of jazz. Artistic devotion which uses elegance, subtlety and musical eloquence to enrapture, subdue, and energize the spirit.

What else would this Dedicated Waltz (the album’s genre and title of the first piece) be, if not a gift shared with anyone who can accept it unconditionally while listening to it on the background of their own musical preference?

The album’s protagonist, pianist and composer Petrica Andrei was born in Pitesti on February 18th 1975. He is a graduate of the Pitesti Music High School, and, in 1999, of the National University of Music in Bucharest. He was initiated in the mysteries of harmony, improvisation, composition and arrangement by his mentors, maestro Marius Pop and regretted professor Anton Suteu. With this album, Petrica Andrei intends to define himself from a a stylistic and qualitative point of view and to pinpoint in time his current evolutionary phase. At only 37 years old, he can pride himself with a long streak of musical success: from the Debut Prize at Sibiu in 1993, continuing with other distinctions and presences in the finals of national and international competitions, as well as two prizes for creation awarded in 2001 and 2006 by the Romanian Composers’ Union (whose member he has been since 2000). These are in addition to the long list of concerts and jazz festivals appearances, both in Romania and abroad, as well as studio recordings and TV appearances over the years. He collaborated with well known jazz musicians, such as Garbis Dedeian, Aura Urziceanu, Anca Parghel, Decebal Bădilă, Cristian Soleanu, Marin Petrache Pechea, Tudy Zaharescu, Nicolas Simion, Vlad Popescu, Peter Herbolzheimer, Olivier Gatto, Wolfgang Diefenbach, Barry Altschul, Richard Galliano, Roby Lakatos and so on.

Going back to the seven tracks on this album – it’s worth noting that they carry the compositional autograph of the author, together with the interpretative prowess of his ensamble. All of the trio’s members prefer a sort of classic equilibrium with modern elements to playing sterile and inaccessible avantgarde experiments. It is easy to spot, even for jazz-listening novices, that the trio abounds in technical virtuosity, despite it being presented in a normal, discrete manner, free from any musical ostentation. Petrica Andrei‘s recognized melodic gift is shown by the impeccable technical interpretation, the easiness with which each sound can be discerned, and the diversity of formulas displayed in the improvisation phases. The discourse is alive, adorned with colorful playfulness and enriched by harmonical diverseness, including the successive necklace-like chords which jazz calls “block chords”. The musical expressiveness oscillates between good taste romanticism and fast, surprisingly tumultuous whirls. From the delirious balad-esque tone of “Good To Be Loved By You” and the fluffy calmness specific to the theme in “October day” up to the dynamic crescendo of the last two musical moments in “Petrica’s Game” and the explosive, multicolored avalanche which almost assaults our hearing in “Only for Gold Fingers” we notice a plethora of experiences that derive from the reference axis, the poignant and excellently architected sequence in “Tell Me With Simple Words“. We should not forget the interventions made by bass-player Razvan Cojanu (in “Dedicated Waltz“, “Power of Blues” and especially “October Day“) and by drum player Tudy Zaharescu (in “Power of Blues” and “Petrica’s Game”). Everything sweeps towards allowing the listener to plunge into the adventure that is this album.
Florian Lungu (trad. Laura Arhire)


Artişti: Petrică Andrei – pian; Răzvan Cojanu – contrabas; Tudy Zaharescu – baterie.


Pagina tehnică / Technical Data

1CD Digipack • Soft Records • Serie: FuzzionFashion • Nr catalog: SFTA-035-2 • Cod preț: DGP • Barcode: 4075303003528 • An: 2012




Recenzii / Reviews - Links

Cumpără albumul prin MyCD.

Piese / Tracks

1. Dedicated Waltz 7:46    
2. Power Of Blues 4:37    
3. Good To Be Loved By Yo 5:57    
4. October Day 8:55    
5. Tell Me With Simple Words 7:03    
6. Jocul lui Petrică (Petrică’s Game) 3:12    
7. Only For Gold Fingers 5:38