Tempo de amor – CD

Nouăsprezece mici bijuterii încrustate în sunet şi vers
Cine nu a descoperit pînă acum miracolul muzicii braziliene, are un binecuvîntat prilej să o facă, audiind / bucurîndu-se de / discul Tempo de amor, acreditat de doi dăruiţi interpreţi români care încearcă să lanseze prin argumentele artei lor o amplă punte către îndepărtata ţară din America Latină, întinsă cît un continent, în mare măsură nelocuită, misterioasă şi fascinantă, frenetică şi contrastantă, frapant de policromă şi intens seducătoare…

Ascultîndu-i şi reascultîndu-i pe Gabriela Costa, pe Alex Man, ajungi să nutreşti convingerea că ei au fost născuţi şi nu făcuţi pentru bossa nova, pentru samba, pentru choro, specii muzicale cu care cei doi se identifică afectiv şi profesional în totalitate. Că brazilienii înşişi sunt îndrăgostiţi de muzică, de ritm – este o constatare aproape axiomatică, atîta timp cît acolo mai tot omul de pe stradă ştie să cînte la un instrument, cît sălile lor de concert se umplu invariabil cu mii de melomani care-şi cultivă cu respect valorile, bucurîndu-se să cînte împreună cu artiştii de pe scenă piesele preferate, cunoscîndu-le pe dinafară şi textele!

Să procedez la un act de temeritate, încercînd să explic în doar două-trei rînduri de ce aceste genuri muzicale au devenit atît de atractive, de ce şi-au aflat prozeliţi pe toate meridianele Terrei, de ce au făcut casă bună şi cu jazz-ul: ei bine, vorbim de o muzică de certă complexitate dar indiscutabil accesibilă, în care predomină extraordinara plasticitate şi substanţialitate a melodiilor inspirate, calde, învăluitoare, slujite de pregnanţa nepereche a ritmurilor motorice, de ambientul armonic somptuos, luxuriant, rafinat, de coloritul viu al aranjamentelor instrumentale, de lirismul plin de senzualitate al versurilor niciodată banale, ba uneori adevărate creaţii poetice de înaltă vibraţie precum sunt stihurile semnate de Vinicius de Moraes. Mai putem aprecia muzicalitatea intrinsecă a sonorităţilor limbii portugheze – limba oficială a Braziliei – cît se poate de oportună pentru însoţirea traiectelor melodice. Toate aceste atribute apar ilustrate cu fervoare nedrămuită, cu emoţia trăirii interpretative dar mai ales cu o aparte disponibilitate pentru acea minuţiozitate de artizan a cizelării, de către Gabriela şi Alex. Odată în plus ei se dovedesc maeştri în selectarea şi ordonarea pe criteriul diversităţii de limbaj şi expresie a materialului muzical inclus în album. De subliniat opţiunea mărturisită a artiştilor de a ocoli cu bună ştiinţă drumurile bătătorite, prin investigarea unor lumi de frumuseţi mai puţin cunoscute, dar desigur, acreditate valoric. În aceeaşi ordine de idei, fie-ne permis să evaluăm cu o notă foarte bună şi cele trei creaţii originale, două compoziţii ale Gabrielei şi una a lui Alex.

Fiindcă mulţi ascultători nu cunosc limba portugheză, vocalista a avut o binevenita idee de a anticipa prin cîteva cuvinte rostite româneşte în introducerile unora dintre piese, esenţa textelor respective.

Pentru exuberanţa, talentul, implicarea cu trup şi suflet în actul devoţiunii pe altarul muzicii, investite de componenţii duo-ului Brazilian Like – toată admiraţia mea!
Florian Lungu

Timp pentru iubire, melancolie, visare
Brazilian Like Duo – Gabriela Costa & Alex Man este un proiect unic în România născut în 2009, când ne-am întâlnit pentru a vedea dacă şi ce am putea cânta împreună. Pornisem de la idea de a fi jazz… Dar am descoperit pasiunea comună şi pentru muzica braziliană, pentru acordurile ei fascinante prin complexitate şi înlănţuirea surprinzătoare şi atât de melodioasă dintre ele. Aşa că am zăbovit aici, unde am descoperit altfel bossa nova, samba şi choro…

După un timp, dincolo de binecunoscutele Corcovado, Desafinado şi Ipanema (pe care, de altfel, le-am cântat foarte rar), ne-am dat seama că avem potenţial pentru ceva mai profund şi încă neexplorat (cel putin la noi), ceva ce ne putea reprezenta mult mai bine. De fapt în asta consta unicitatea proiectului nostru: cântam o muzică braziliană mai putin cunoscută, extrem de sensibilă, care bate la porţile inimilor într-un ritm cald, rafinat, sofisticat şi totusi pe înţelesul tuturor, încercând să rămână cât mai fidelă autenticului, cu atât mai mult cu cât doar o voce şi o ghitară, fără alte ornamente, se exprimă direct şi tulburător de sincer. Aşa vrem să ne imaginăm ca s-a născut această muzică la ea acasă: o voce şi o ghitară, pe o plajă fierbinte încă, la un apus de soare plin de culori… Probabil aşa au compus Jobim, Edu Lobo, Toquinho, Baden Powel, Caetano Veloso, Pixinguinha, Ivan Lins sau Chico Buarque şi tot aşa poetul Vinicius de Moraes a scris versuri minunate.

Vrem să dezvăluim şi să redăm cât mai fidel o alta latură a sufletului brazilian – melancolică şi foarte senzuală in profunzimea ei – dincolo de exuberanţa fastuoasă şi plină de rumoare a carnavalului, cu care se identifică „la prima vedere”, Brazilia.

Cântăm despre şi pentru inimi… fericite sau frânte, exaltate sau indiferente, pasionale sau mai potolite, timide sau “pline de ele”, care au confirmată iubirea ori care încă aşteaptă, nesigure sau încrezătoare, răzvrătite sau resemnate… cântăm despre speranţă…

Unii ar spune că nu e comercial şi azi nu-ţi poţi permite luxul de a nu cânta „ceea ce vor oamenii să audă”; dar e în perfect acord cu convingerile noastre estetice muzicale şi asta ne împlineşte. Aceasta este propunerea noastră de act artistic şi nu facem rabat de la ea; altfel cum am mai putea fi sinceri în fata publicului şi, fără sinceritate ce rost ar mai avea prezenţa cuiva pe o scenă ?
Gabriela Costa şi Alex Man