Momentum

 
Fiecare zi e-un nou popas
Între tot ce-a fost şi ce-a rămas
Clipa mi-o trăiesc cât mai aprins
Tot ce a durut demult s-a stins
 
Bucurii, necazuri, toate trec
Fără nicio urmă de regret
Grijile le las pe seama
Celor mulţi care nu ştiu
Să işi preţuiasca timpul
Până nu e prea târziu
 
Uneori, parcă văd un film
Şi mă uit de parc-aş fi străin
Dar nimic nu e intâmplător
Oamenii, pe rând se nasc şi mor…